Sadhguru: Când spunem „satsang”, nu vorbim despre un   club de yoga, o asociație sau orice alt fel de loc de întâlnire. „Sat” înseamnă adevăr, „sang” înseamnă a fi în comuniune cu acesta. Ce este necesar pentru a fi în comuniune cu adevărul?

Ceea ce numim adevăr este acel ceva care face ca tot ce este aici să funcționeze. Ceva învârte planeta, ceva îți face inima să bată, ceva face ca întregul cosmos să funcționeze. Acesta este adevărul. Nu trebuie să mergi în nucleul galaxiei pentru a fi în contact cu acesta. Nucleul tău este, de asemenea, același lucru. Atunci de ce nu suntem în permanență în contact cu el? De ce trebuie să ajungem într-un anumit spațiu sau într-o anumită prezență ca să îl putem simți? Acest lucru se întâmplă deoarece mintea, care ar trebui să fie o oglindă ce reflectă viața cu o claritate absolută, funcționează prin prejudecăți.

Instrumente ale prejudecății

Orice tip de minte ar avea cineva, acesta este un anumit tip de prejudecată. Poți crede că ești deschis la minte, dar asta înseamnă doar că ai o prejudecată mai largă, pentru că mintea nu poate funcționa fără identificare. În momentul în care te identifici cu ceva, mintea devine părtinitoare. Unii oameni sunt foarte rigizi în privința prejudecăților lor, alții sunt puțin mai flexibili, dar prejudecata există. Dacă spui „Sunt bărbat”, ai o prejudecată masculină. Dacă spui „Sunt femeie”, ai o prejudecată feminină. Dacă spui „Sunt indian”, ai o prejudecată indiană. Fiecare gând, emoție și acțiune pe care ființele umane le manifestă provin din această varietate de prejudecăți.

Problema umanității este că prejudecata s-a instalat în atât de multe forme și a ajuns să fie celebrată. Prejudecățile au devenit atât de consolidate, încât oamenii cred că a privi dincolo de ele este un sacrilegiu. Odată ce te-ai identificat cu ceva, nu mai poți gândi, simți sau acționa dincolo de acel lucru. Totul va rămâne în interiorul acelui cadru. Iar cea mai mare problemă este că vei crede că ai perfectă dreptate.

Un satsang nu este despre a elimina doar o anumită formă de prejudecată. Dorim să rămânem dincolo de instrumentul care produce prejudecata. Lași toate prejudecățile deoparte – nu te mai identifici ca bărbat, femeie sau orice altceva. Nu acorzi atenție corpului, minții, gândurilor, emoțiilor – nimic. Mintea continuă să ruleze, corpul spune: „mă doare”, „vreau la toaletă” – dar tu pur și simplu stai acolo, ca un sac, însă alert.

Satsang  înseamnă sensul suprem al vieții.

A fi în comuniune cu acest sens suprem al vieții este de o importanță fundamentală pentru existența ta.”

Poți crede multe lucruri despre tine, dar, până la urmă, corpul tău este doar un sac de pământ. Dacă îl pui în pământ, într-un timp foarte scurt devine din nou pământ. Așadar, dacă lași pur și simplu corpul să stea acolo și îți menții starea de vigilență, restul se va întâmpla de la sine. Nu mai este nevoie să faci nimic altceva. Un proces spiritual nu este ceva ce faci. Dacă îți lași deoparte corpul și mintea, ești spiritual. Dacă îți retragi atenția de la corp și minte și rămâi pur și simplu alert, ceva diferit intră în câmpul percepției tale. Cu cât acorzi mai multă importanță corpului și minții, cu atât devii mai părtinitor, pentru că însăși natura corpului și a minții este prejudecata. De exemplu, să spunem că o mașină vine spre tine – corpul va dori să scape. În acel moment, singurul său interes este acest corp, nu celelalte corpuri. Dar, să presupunem că te-ai îndrăgostit de cineva – atunci vei sări să salvezi acel corp.

Iubirea este făcută să fie atât de importantă în procesul spiritual deoarece te ajută să treci linia prejudecății – care este atât de rigidă și concretizată încât, de obicei, nu o încalci niciodată – și să acționezi în moduri iraționale. Aceste moduri iraționale sunt cele care îți fac viața frumoasă. Știind acest lucru, undeva în adâncul tău, îți păstrezi o mică parte din viață irațională dar plină de discernământ. Tot restul este analizat, rațional și complet lipsit de simțul vieții. Există multă istețime și simț social în asta, dar nu există simțul vieții în asta.

Când creatorul îți este prieten

Satsang înseamnă sensul suprem al vieții. A fi în comuniune cu acest sens suprem al vieții este de o importanță fundamentală pentru existența ta. Nu este sursa vieții din tine lucrul cel mai important? Însă dacă te uiți la viața ta, dinții tăi primesc atenție chiar de dimineață, corpul tău primește atenție, unghiile tale primesc multă atenție, iar părul tău primește două ore de atenție. Dar câtă atenție primește, într-o zi, ceea ce este sursa vieții tale?

Dacă creatorul din tine se întoarce împotriva ta, ești terminat. Însă oamenii încearcă să trăiască fără să acorde vreo atenție acestuia, sperând că totul va fi bine. Viața nu funcționează așa. Dacă nu îi acorzi suficientă atenție, va începe să-și ceară prețul. Când povara devine de nesuportat, oamenii gândesc: „O, vreau să mor…” Dar dacă ai păstrat nucleul creației sau creatorul ca pe un prieten, nu contează dacă mai rămâi pe acest pământ o mie de ani sau dacă pleci a doua zi de dimineață. Așa ar trebui să fie viața.

Este atât de simplu, dar este nevoie de atât de multă durere și suferință pentru ca oamenii să realizeze acest lucru. Chiar e nevoie ca viața ta să o ia razna înainte să începi să te ocupi cum se cuvine de tine? Lucrurile corecte trebuie făcute atunci când totul merge bine în viața ta. Dacă aștepți să se strice totul, atunci, chiar dacă ai intenția de a face ceva, corpul sau mintea ta s-ar putea să nu mai aibă puterea necesară, ori situațiile din jurul tău să nu mai coopereze. Din păcate, majoritatea indivizilor – și omenirea în ansamblu – gestionează lucrurile exact în acest fel.

Doar privește întreaga problemă a schimbărilor climatice. Este nevoie de cunoștințe științifice extraordinare sau de o înțelegere profundă a planetei pentru a vedea că ne aflăm pe un drum dezastruos? Modul în care tratăm Pământul face ca oricine, chiar și un prost, să poată vedea că lucrurile vor merge prost. Dar le vedem abia atunci când lucrurile o iau grav razna.

Înclinarea șanselor în favoarea ta

Dacă rămâi în satsang, vei face ceea ce este chibzuit înainte ca lucrurile să meargă prost în viață – înainte să fie prea târziu. Dacă nucleul existenței tale devine parte din viața ta de zi cu zi, nu ca imaginație sau credință, ci ca o realitate vie, atunci șansele sunt cu totul altele pentru tine.

„Dacă rămâi în satsang, vei face ceea ce este chibzuit înainte ca lucrurile să meargă prost în viață

– înainte să fie prea târziu.”

Odată, Shankaran Pillai a mers la bar cu papagalul său de companie. Cu mult efort, îl învățase pe acest papagal să recite, cuvânt cu cuvânt, în întregime, al capitol din Bhagavad Gita. Așa că a comandat câteva băuturi și a strigat: „Cine vrea să facă un pariu? Papagalul meu poate recita pentru voi toți al doilea capitol din Gita.” Toată lumea din bar a strigat: „Hooo, ai băut prea mult!”

Shankaran Pillai a spus: „Orice ați pune la bătaie, vă plătesc dublu dacă papagalul meu dă greș.” Era încrezător în capacitățile papagalului. Toată lumea știa că este un câștig ușor, așa că au scos tot ce aveau și au pus banii pe tejghea. După ce au numărat, s-au adunat 54.000 de rupii. Dacă papagalul recita Gita, banii erau ai lui; dacă nu, el trebuia să plătească 108.000 de rupii. Apoi Shankaran Pillai i-a spus papagalului: „Hai, Kiki.” Papagalul a spus pur și simplu: „kik, kik.” Shankaran Pillai a insistat: „Hai, Kiki, Gita. Dă-i drumul!” Papagalul a scos din nou: „kik, kik.” Orice a încercat, papagalul nu a spus nimic altceva decât „kik, kik.” Oamenii au izbucnit în râs, iar Shankaran Pillai a fost nevoit să-și scoată carnetul de cecuri și să scrie un cec de 108.000 de rupii.

Când a ajuns acasă, a strigat furios: „Idiotule!  De ce n-ai vorbit? Atâtea luni te-am antrenat – de ce n-ai vorbit?” Papagalul a spus doar atât: „Îți poți imagina care sunt șansele mâine?”

Dacă poți să-ți ții gura închisă timp de cinci minute, nici nu-ți poți imagina care sunt șansele mâine. Asta înseamnă satsang.